Burse - Fonduri mutuale

Bursă. IT Genetics, companie care s-a înscris să obţină fonduri nerambursabile pentru listare la BVB, a încheiat 2023 cu afaceri de 70 mil. lei şi un profit net de 2,4 mil. lei

Bursă. IT Genetics, companie care s-a înscris să...

Autor: Eduard Ivanovici

01.07.2024, 07:37 195

Grupul românesc IT Genetics, specializat în furnizarea de echipamente şi soluţii software pentru optimizarea şi digitalizarea proceselor operaţionale, cu prezenţă internaţională în Ungaria, Bulgaria, Spania şi Italia, a înregistrat o cifră de afaceri la nivel consolidat de 70,6 milioane de lei în 2023, în creştere cu 20% comparativ cu anul 2022.

În ceea ce priveşte indicatorul EBITDA consolidat, acesta s-a ridicat la 3,4 milioane de lei, o majorare cu 209%, iar profitul net înregistrat la nivel consolidat a fost de 2,4 milioane de lei, o apreciere cu 300%, conform unui comunicat de presă. IT Genetics este una dintre cele trei companii care s-au înscris pentru a obţine fonduri nerambursabile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care să le ajute în listarea la Bursa de Valori Bucureşti.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene se aştepta ca măsura de sprijin să conducă la listarea a aproximativ 280 de firme autohtone. Activitatea IT Genetics se concentrează pe trei piloni: AutoID (AIDC - identificare automată şi colectare de date), POS (point of sale – puncte de vânzare) şi IA (industrial automation), furnizând soluţii avansate care optimizează lanţurile de aprovizionare, îmbunătăţesc experienţa clienţilor în punctele de vânzare şi transformă procesele de producţie.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro