Business Internaţional

Jean Claude-Juncker, preşedintele Comisiei Europene: Marea Britanie ar putea divide Uniunea Europeană din cauza discuţiilor despre Brexit

Jean Claude-Juncker, preşedintele Comisiei Europene:...

Autor: Olimpia Nicolae

12.02.2017, 11:19 118

”Celelalte 27 de state nu ştiu asta încă, dar britanicii ştiu foarte bine cum să abordeze asta”, a afirmat Juncker pentru un post de radio german.

”Aceştia ar putea promite un lucru statului A, altceva statului B, iar ţării C un lucru diferit, iar sfârşitul jocului este că acest front european nu mai este unul unit”, a adăugat acesta.

Marea Britanie va încheia la sfârşitul lunii martie discuţiile cu privire la ieşirea din Uniunea Europeană, un test major pentru Blocul comunitar care se luptă cu alte provocări precum păstrarea Greciei în zona euro, criza refugiaţilor şi alegerea preşedintelui Donald Trump.

Pe lângă asta, în Olanda, Franţa şi Germania vor avea loc alegeri generale în 2017, unde se aşteaptă ca partide populiste anti-Uniunea Europeană să aibă o susţinere ridicată.

”Acum cu toţii spun legat de Trump şi Brexit că aceasta este marea şansă. Acum este timpul să mergem înainte împreună”, a mai afirmat Juncker.

””Mi-ar plăcea să fie astfel, dar oare se va întâmpla? Am unele îndoieli. Pentru că britanicii vor reuşi fără prea mari eforturi să dividă cele 27 de state membre UE”, a spus preşedintele Comisiei Europene.

Avertizarea sa a reiterat remarcile cancelarului german, Angea Merkel, din cadrul unui summit al UE, care a avut loc în 2016 la Bratislava şi unde se dorea găsirea unei soluţii după Brexit, că Blocul comunitar se află într-o situaţie critică.

Juncker a spus că un domeniu în care cele 27 de state ar trebui să-şi îmbunătăţească cooperarea este apărarea. Marea Britanie şi Franţa fiind singurele state ale UE ce deţin arme nucleare.