Companii

Ponta: Energia este cea mai eficientă "armă" şi cel mai important mijloc de dezvoltare

Ponta: Energia este cea mai eficientă "armă" şi cel...

Autor: Alexandru Moise

24.04.2015, 13:51 304

El a susţinut declaraţia, vineri, la Craiova, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu omologii săi bulgar, Boyko Borisov, şi sârb, Aleksandar Vucic,

"Spuneam în întâlnirea cu cei doi prim-miniştri că, azi, energia este de fapt cea mai eficientă armă şi cel mai important mijloc de dezvoltare şi împreună, Bulgaria, Serbia şi România trebuie să accelereze proiectele de infrastructură energetică care să ne permită să fim conectaţi, să avem acces la piaţa europeană şi mondială, şi să oferim economiei din cele trei ţări energie sigură şi la preţuri competitive", a spus Ponta.

Totodată, premierul român a evocat importanţa infrastructurii energetice şi cea a dezvoltării infrastructurii de transport care leagă cele trei ţări, prin proiecte comune, şi a făcut referire la faptul că un rol important trebuie să îl aibă Strategia Dunării.

"Ne leagă Dunărea şi Strategia Dunării care poate atrage investiţii şi proiecte importante, dar trebuie să avem proiect comune în ceea ce priveşte transportul, infrastructura rutieră, autostrăzi, drumuri, poduri care să lege cele trei ţări", a mai spus Ponta.

Guvernele României şi Bulgariei se reunesc, vineri, la Craiova, într-o nouă şedinţă comună, pentru discuţii privind proiecte de colaborare în energie, transporturi, dezvoltare regională, turism, precum şi despre Strategia UE pentru regiunea Dunării, reuniunea fiind precedată de o reuniune trilaterală, la nivel de prim-miniştri, între România, Bulgaria şi Serbia.