Într-o epocă definită de conectivitate şi inovaţie, de creşterea exponenţială a impactului inteligenţei artificiale, modelele socioeconomice tradiţionale sunt în curs de reevaluare. De mai bine de zece ani s-a consolidat conceptul de economie de partajare sau economia colaborativă (sharing economy, peer-to-peer platforms etc.) care a evoluat în timp. Aceasta a apărut dintr-o combinaţie de factori sociali, economici şi tehnologici. Cu toate acestea, anumite persoane şi platforme au jucat roluri semnificative în popularizarea şi modelarea conceptului. Cu toate că multe din aceste platforme au azi un rol comercial şi o evaluare de zeci sau sute de mii de milioane de dolari, multe din ele au luat naştere dintr-un spirit pur de ajutor reciproc nemonetizat (de la Spotify şi până la Elon Musk care a părăsit Open AI în momentul când aceasta s-a orientat spre comercializare imediată şi a renunţat a fi un sistem deschis-opensource).
Aceşti inovatori timpurii şi platformele lor au contribuit la catalizarea creşterii economiei de partajare, inspirând o gamă largă de industrii care facilitează consumul colaborativ şi accesul deschis la resurse. Ca urmare, economia de partajare a evoluat într-un concept cu multiple faţete care continuă să modeleze modul în care oamenii au acces la bunuri şi servicii.
Pe de altă parte, teoria inovaţiei a lui Schumpeter este încă discutată pe larg şi relevantă în domeniul economiei şi al studiilor de inovare. Teoria lui Schumpeter, denumită adesea „Teoria inovaţiei în antreprenoriat" sau „Distrugerea creativă", spune că inovarea este o forţă motrice a creşterii şi dezvoltării economice şi nu se referă doar la îmbunătăţiri incrementale, ci poate duce la crearea unor produse, procese sau modele de afaceri complet noi. El a numit acest proces „distrugere creativă", în care noile inovaţii perturbă şi înlocuiesc industriile şi structurile economice existente. Aşadar, nu trebuie să ne facem probleme dacă dispar joburi, deoarece acestea vor fi înlocuite de altele. Oare?
Viteza cu care dispar şi vor dispărea meserii, în special, prin implementarea din ce în ce mai intensă a inteligenţei artificiale pare să fie mai mare decât viteza de apariţie a noilor joburi. În plus, pandemia a fost un fenomen care a accelerat enorm reaşezarea multor valori în paralel cu ieşirea din piaţa muncii a generaţiei „baby boomer” şi apariţia unei generaţii care nu consideră echitatea, protecţia mediului înconjurător, egalitatea, incluziunea socială ca valori de tip „politicallycorrect”. Se pare că, în mare parte, această nouă generaţie s-a născut cu astfel de valori care îi par absolut normale pentru lumea în care doreşte să trăiască. Această generaţie nu a trăit sub naţional - comunismul ceauşist şi nu e influenţată de repulsia pe care o are generaţia mea (sau o parte a ei) faţă de colectivism. Din contră, ea consideră (în mare parte) că egalitatea, partajul, protecţia mediului înconjurător sunt valori fundamentale ale lumii de mâine.
În iunie 2016, Elveţia a organizat un referendum pentru a decide dacă să introducă un venit de bază universal garantat pentru toţi cetăţenii, cunoscut sub numele de „Iniţiativa pentru venitul de bază necondiţionat". Cu toate că această iniţiativă a fost respinsă, o mare parte a populaţiei helvete a votat pentru! ...şi Elveţia e departe de a fi un stat cu o ideologie socialistă. Oare ideea acestui venit minim garantat (de fapt, visul utopic a lui Ceauşescu: „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”) nu riscă să apară, din nou, dacă erodarea joburilor va fi mai mare decât crearea de noi joburi? Şi tot „dacă” noile tehnologii vor fi capabile să producă destulă bunăstare accelerând productivitatea şi excluzând omul din multe procese repetitive, atunci nu va dispărea munca?
Puţin probabil. Dispariţia însă a muncii salariate (care oricum este o invenţie relativ nouă în istoria omenirii) nu cred că este o ipoteză total utopică. Întrebarea este cum se va face această distribuţie echitabilă a bunăstării, ţinând cont că „plusvaloarea” de care vorbea Marx este în mâna unei infime părţi a populaţiei, care nu consider că va fi pregătită să o împartă cu restul lumii. Cum vor schimba inovaţia, conectivitatea, evoluţia inteligenţei artificiale, de care menţionam în introducerea acestui articol, modelele socioeconomice tradiţionale? Prin forţă? Prin revoluţie? Prin noi războaie?
La începutul anilor ’90 (şi încă şi azi), auzeam de multe ori ideea că nu există economie de piaţă fără democraţie. Se pare că – dacă ne place sau nu - chinezii nu sunt de acord cu această idee. În ciuda faptului că regimul de la Beijing e considerat de mulţi un regim autocrat, nu înseamnă că progresul tehnologic şi spiritul antreprenorial nu există în China. O să vă mire (şi unii vor fi chiar ultragiaţi) faptul că discutând cu mulţi tineri chinezi, nu am văzut o puternică revoltă (sau măcar o revoltă exprimată) faţă de regimul actual. Se pare că, atâta timp cât văd cum ţara lor se dezvoltă şi veniturile lor cresc, respectă idealul naţional „fără politică, toţi sunteţi liberi”. Cu siguranţă că nu sunt mulţi tineri europeni care şi-ar dori să trăiască sub regimul chinezesc, dar aceasta este o altă chestiune, iar Europa nu e China!
Întrebarea e, atunci când auzim majoritatea criticilor adresate societăţii plină de inechităţi de azi, virarea unui număr mare de oameni spre extrema dreaptă (din lipsa extremei stângi?) este cauzată de nemulţumirile ideologice sau pur materialiste? Să nu uităm de capra vecinului care-şi riscă viaţa în fiecare zi. Dacă adăugăm la acest cocktail teribil, războiul din inima Europei, divizarea periculoasă a societăţii americane, curentul de tip neo-marxist, emergenţa economiilor iliberale, tensiunile dintre SUA şi China, loviturile de stat din Africa, schimbarea paradigmei Nord-Sud în Est-Vest, impactul reţelelor social media de amplificare fără margini a manipulării voluntare şi involuntare (din pură prostie), atunci nu putem ajunge decât la concluzia că ne aflăm sau chiar am intrat într-o perioadă de profunde schimbări socioeconomice, perioadă impulsionată de creşterea exponenţială a schimbărilor tehnologice. Suntem probabil contemporanii începutului unei noi ere în istoria omenirii a căror direcţii sunt extrem de dificil a fi prevăzute. Globul de cristal e complet opac. În astfel de condiţii, orice ipoteză poate fi valabilă..
Şi dacă orice ipoteză poate fi valabilă şi istoria se repetă, dar niciodată în acelaşi fel, ce ar fi dacă am asista la apariţia germenilor unui „Communism Reloaded” bazat pe tehnologie? Şi dacă comunismul a apărut prea devreme, când mijloacele de producţie erau fizice şi nu se dezvoltau exponenţial? O uzină nu e la îndemâna oricui, dar un calculator şi o conexiune la internet?
Poate fi acesta un răspuns la criticile istorice ale comunismului convenţional? Oare angajamentul faţă de proprietatea comună asupra resurselor şi a mijloacelor de producţie cu o „întorsătură contemporană” de paradigmă este o utopie? Îmbrăţişând drepturile individuale, inovaţia tehnologică şi conştiinţa de mediu, această viziune ar încerca să reducă decalajul dintre idealurile tradiţionale şi realităţile actuale. Oare „Communism Reloaded” daca ar pune accentul pe descentralizarea procesului de luare a deciziilor, pe durabilitatea ecologică şi pe o distribuţie echitabilă a bogăţiei, aceste idealuri nu şi-ar găsi mulţi susţinători? Culmea, în acest „Communism Reloaded”, democraţia directă ar fi piatra de temelie, reflectând etosul economiei partajate, care constă în platforme conduse de utilizatori şi în luarea deciziilor în colaborare.
Într-o lume în care meta versul e confundat cu realitatea, sinergia dintre economia partajată şi un „Communism Reloaded” nu este lipsită de provocări. Dacă societatea în care trăim nu reuşeşte să găsească unui echilibru între autonomia individuală şi prosperitatea colectivă, să asigure o guvernanţă transparentă şi să poate parcurge potenţialele obstacole de reglementare, atunci poate că ideea apariţiei unui nou tip de comunism, e mai mult decât o simplă provocare intelectuală.
Prof. Univ. Dr. Ing. Ec. Ray F. IUNIUS este CEO al winsedswiss education group, grup elveţian activ în domeniul educaţiei şi al consultanţei, cu sucursale în Elveţia, România, Serbia, Cipru şi Singapore. El este membru al unor consilii de supraveghere şi de administrare printre care se află Camera de Comerţ Elveţia-România, Institutul Regal de Management al Ospitalităţii şi Fundaţia IFWE de studii de sustenabilitate. Deţine un MBA şi un doctorat de la Universitatea din Lausanne şi o licenţă, masterat şi doctorat în ştiinţe tehnice de la Universitatea Transilvania din Braşov. De asemenea, el este profesor invitat la Facultatea de Înalte Studii Comerciale (HEC) a Universităţii din Lausanne - Elveţia, unde predă Strategic Service Operation în cadrul programelor de licenţă şi masterat.
Ray F. IUNIUS este CEO, winsedswiss education group.
