ZF 24

Mokka, furnizor de servicii Buy Now, Pay Later, a încheiat un parteneriat cu Seliton, platformă locală de e-commerce, pentru a oferi clientilor şi retailerilor o soluţie de plată flexibilă

Mokka, furnizor de servicii Buy Now, Pay Later, a...

Autor: Roxana Rosu

05.07.2024, 12:10 44

Mokka, furnizor de servicii Buy Now, Pay Later (BNPL/ Cumperi acum, plăteşti mai târziu), a încheiat un parteneriat cu Seliton, platformă locală de e-commerce, pentru a oferi clientilor o soluţie de plată flexibilă.

Totodată, plata amânată Mokka pune la dispoziţia retailerilor online din portofoliul Seliton un instrument pentru creşterea valorii coşului de cumpărături şi pentru fidelizarea cumpărătorilor.

„Ne bucură parteneriatul încheiat cu Mokka pentru că astfel putem oferi clienţilor noştri opţiuni financiare care ajută la dezvoltarea business-ului lor. An de an, am integrat funcţionalităţi care ne-au transformat într-o platforma all-in-one, de la integrări la cheie cu companii de curierat şi instrumente de plată securizate, la sistem de depozit propriu, functionalităţi pentru comerţul internaţional şi B2B. Cum cererea de microcreditare este tot mai ridicată, ne-am dorit ca prin parteneriatul cu Mokka să răspundem necesităţilor unui segment important de clienţi”, spune Georgi Mirchev, CEO Seliton România.

Opţiunea de plată Cumperi acum, plăteşti mai târziu este foarte populară în rândul generaţiilor Millennials şi Gen Z, grupuri demografice pentru care flexibilitatea plăţii şi accesul rapid la microcreditare sunt elemente foarte importante

„Prin parteneriatul cu Seliton avem oportunitatea să oferim unui număr însemnat de retaileri on-line un produs financiar performant, cu o tehnologie în continuă dezvoltare. Mokka aduce avantaje semnificative comercianţilor, pentru că are capacitatea de a creşte vânzările, gradul de loializare şi, în acelaşi timp, scade rata de abandon la ckeck-out”, explică Alexandru Balaci, CEO Mokka România. 

Serviciul BNPL operează în Polonia, România şi Bulgaria, având parteneriate cu peste 1,500 de retaileri din regiune.