Business Internaţional

Sfârşitul unei ere: Rishi Sunak, premierul Marii Britanii, demisionează după ce conservatorii au pierdut alegerile în faţa laburiştilor

Sfârşitul unei ere: Rishi Sunak, premierul Marii...

Autor: Petru Mazilu

05.07.2024, 13:09 53

Premierul britanic Rishi Sunak a recunoscut înfrângerea partidului său în alegerile parlamentare de joi. Într-un discurs ţinut vineri, la Downing Street, el a anunţat că va demisiona din fruntea Partidului Conservator. Formaţiunea pe care o conduce a fost învinsă de Partidul Laburist.

În timpul discursului, Sunak le-a mulţumit familiei, colegilor, tuturor candidaţilor şi militanţilor conservatori pentru eforturile lor, potrivit BBC.

„V-am auzit furia, dezamăgirea şi îmi asum responsabilitatea pentru această pierdere”, a continuat Sunak.

El a confirmat că va demisiona din funcţia de lider conservator, atunci când se va stabili un succesor. Vineri, el se întâlneşte cu Regele pentru a demisiona oficial din funcţia de prim-ministru.

Rishi Sunak a încheiat spunând că Marea Britanie este o ţară remarcabilă deoarece el a devenit prim-ministru în două generaţii de la sosirea bunicilor săi în ţară. Marea Britanie este cea mai bună ţară din lume, a spus Sunak în timp ce se urca în maşina care l-a transportat de la Downing Street.

Partidul Laburist a câştigat alegerile parlamentare din Marea Britanie. Laburiştii au obţinut peste 400 de poziţii de parlamentar, provocând conservatorilor, aflaţi la guvernare de 14 ani, una dintre cele mai grele înfrângeri din istorie.