Companii

Business Magazin. Cum a ajuns România să deţină cea mai mare, cea mai digitalizată şi cea mai eficientă fabrică de electrocasnice a grupului Beko, care tocmai a preluat afacerile din Europa a gigantului american Whirlpool

HAKAN BULGURLU, ceo-ul grupului beko (fostul arcelik), un gigant cu afaceri de 11 mld. euro: „În România avem un businss mare, scalabil, avem un sistm bine pus la punct pentru a alimenta cu electrocasnice întreaga lume. La Ulmi avem cea mai mare fabrică a BEKO EUROPE“

Autor: Cristina Roşca

30.06.2024, 16:01 2064

Operaţiunile din Europa ale Beko (fostul grup turc Arcelik) şi cele ale Whirlpool, companie originară din SUA, au fost aduse împreună sub umbrela firmei Beko Europe. Noua entitate adună fabrici cu o capacitate de producţie de 25 de milioane de unităţi. E vorba de 11 unităţi de producţie în total, în cinci ţări, dintre care două în România, ambele în judeţul Dâmboviţa. Acestea contribuie cu o şesime la capacitatea totală de fabricaţie a gigantului nou fondat. E vorba de fabricile Arctic SA, companie rebranduită recent în Beko România.

 de Cristina Roşca - Milano


România deţine cea mai mare fabrică a grupului Beko Europe, nou înfiinţat, rezultat din alipirea operaţiunilor din Europa ale Arcelik (actualmente Beko) din Turcia şi Whirlpool din SUA. Compania nou fondată ca urmare a acestei tranzacţii internaţionale - Beko Europe - e deţinută în proporţie de 75% de Beko şi 25% de Whirlpool şi adună 11 fabrici în ţări precum Italia, Marea Britanie, Polonia, Slovacia şi România. Cea mai mare dintre ele se află în România, este vorba de fabrica de maşini de spălat de la Ulmi a companiei Beko România (fosta Arctic). Tot pe plan local, grupul deţine şi fabrica de frigidere de la Găeşti, din acelaşi judeţ, Dâmboviţa.

„Această tranzacţie a însemnat că au fost aduse împreună 69 de entităţi juridice - Whirlpool a adus 39, iar Arcelik a venit cu 30 - şi 11 fabrici. Nouă unităţi de producţie au fost aduse de Whirlpool, iar două de către noi”, a spus Hakan Bulgurlu, CEO-ul grupului Beko (fostul Arcelik), un gigant cu afaceri de 11 mld. euro la nivel global, într-o întâlnire cu presa, organizată la Milano. În acest oraş din nordul Italiei se află sediul nou înfiinţatei Beko Europe. Cele două fabrici aduse în acest deal de către grupul turc Beko, cunoscut până recent drept Arcelik, sunt cele ale companiei româneşti Arctic - e vorba de fabrica de frigidere din Găeşti, o unitate de producţie cu o istorie de câteva zeci de ani, şi cea de maşini de spălat din Ulmi, un proiect greenfield ce datează de circa cinci ani şi care a necesitat o investiţie de peste 100 mil. euro.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro