Companii

Un bolid unic pe străzile din România: Primul McLaren înmatriculat pe piaţa locală. Atinge suta în 3,1 secunde şi o viteză maximă de 333 km/h

Un bolid unic pe străzile din România: Primul McLaren...

Autor: Bogdan Alecu

16.05.2013, 14:16 4087
În aprilie s-a înmatriculat pe piaţa locală un automobil marca McLaren, celebrul constructor britanic cunoscut pentru echipa de Formula 1, dar şi un cabriolet Aston Martin DBS Volante şi două modele Ferrari, cumulat acestea având o valoare de aproape un milion de euro.
 
Automobilul marca McLaren înmatriculat în aprilie este primul din România, a fost cumpărat nou cel mai probabil de la unul dintre dealerii din Europa de Vest. Un model McLaren MP4-12C are un preţ de aproximativ 240.000 de euro cu TVA inclusă, similar cu cel al unui Ferrari 458 Italia, principalul său concurent pe acest segment. În ceea ce priveşte performanţele dinamice, un McLaren accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,1 secunde, faţă de 3,3 secunde în cazul lui Ferrari 458 şi poate atinge o viteză maximă de 333 km/h, faţă de 325 km/h în cazul modelului Ferrari.
 
La nivel european McLaren are numai 16 dealeri în nouă ţări, cel mai apropiat fiind cel din Viena.