Eveniment

Business MAGAZIN. O poveste fascinantă despre valizele cu bani: Cum zboară pe sub radar banii murdari? Câte miliarde de euro cash se plimbă pe an între Heathrow şi Dubai

Business MAGAZIN. O poveste fascinantă despre valizele...

Autor: Bogdan Cojocaru

07.07.2024, 13:58 844

Zborurile Heathrow-Dubai au două caracteristici mari care le fac preferate pentru întreprinzătorii spălării de bani: un aeroport nu scanează bagajele la ieşire pentru numerar, iar celălalt acceptă saci de bani, scrie The Wall Street Journal.

August 2020. Jo-Emma Larvin plimba după ea prin aeroportul Heathrow din Londra un cărucior de bagaje  plin cu valize.

Un agent al Emirates Airlines i-a verificat paşaportul pentru un zbor către Dubai. Larvin călătorea la clasa business alături de o altă femeie şi împreună au urcat cele şapte valize grele pe banda rulantă. În drum spre controlul de securitate a schimbat mesaje cu iubitul ei. „Te simţi bine?" a intrebat el. „Da, uf”, i-a răspuns Larvin. Valizele conţineau milioane de lire sterline, bancnote împachetate în plastic şi strânse cu benzi de cauciuc. Banii se îndreptau către un specialist internaţional în spălarea de bani care percepea o taxă considerabilă clienţilor pentru a schimba numerar în aur sau în alte valute. Ruta lui preferată era către Dubai prin Heathrow, aeroporturi care ocupă primele locuri în lume la trafic de pasageri.

Marea Britanie cere pasagerilor să declare autorităţilor vamale dacă părăsesc ţara cu echivalentul a mai mult de aproximativ 10.000 de dolari, dar Larvin nu a făcut-o, riscând să fie arestată. Cele şapte valize au intrat în sistemul de manipulare a bagajelor de la Heathrow şi au trecut printr-un scanner 3D care a verificat doar să nu fie explozivi şi alte obiecte periculoase.

A doua zi dimineaţa, femeile şi-au ridicat bagajele în Dubai fără să aibă prea mult de ce să-şi facă griji. Orice sumă în numerar este permisă la intrare în Emiratele Arabe Unite atât timp cât este declarată. Femeile au urmat semnele către vamă şi au declarat autorităţilor că au adus echivalentul a 2,8 milioane de dolari.

https://www.businessmagazin.ro/analize/transporturi/care-este-locul-unde-poti-intra-cu-geamantane-intregi-de-bani-chiar-22369741