Opt din cele mai mari zece companii din România după cifra de afaceri realizată anul trecut, respectiv Dacia, Petrom, Kaufland, Rompetrol, Carrefour, Lukoil, GDF şi MOL, au renunţat la abonamentele medicale oferite angajaţilor ca beneficiu extrasalarial şi au cumpărat poliţe private de sănătate, un produs mult mai acoperitor.
Din cei mai mari zece jucători din economie care formează un club al miliardarilor în euro doar British Americam Tobbaco şi E.ON Energy nu au trecut la asigurări de sănătate, preferând să meargă în continuare pe abonamentele oferite de reţele private de sănătate precum Regina Maria sau MedLife, potrivit informaţiilor ZF.
Achiziţionarea de poliţe de sănătate de către jucătorii mari, lideri ai pieţelor pe care activează, a venit pe fondul nevoii de diferenţiere faţă de competitori în materie de beneficii acordate angajaţilor.
A contat însă şi majorarea limitei de deductibilitate fiscală de la 250 de euro la 400 de euro, măsură care ar putea stimula şi companiile mai mici să treacă la asigurări de sănătate.