Companii

OTE/KPN va prelua Telecom-ul bulgar pana in vara

04.05.2000, 00:00 21



Vanzarea de catre Guvernul bulgar a 51 % din actiunile operatorului national de telecomunicatii Bulgarian Telecommunications Company (BTC) consortiului greco-olandez OTE/KPN ar putea fi finalizata in cateva luni, conform unor oficiali implicati in aceasta tranzactie, citati de Reuters.

Consortiul a marit in luna martie oferta sa de la 510 mil. $ la 600 mil. $, sustinand ca aceasta este ultimul pret. In compensatie, cere ca Parlamentul sa aprobe un amendament al legilor privatizarii si telecomunicatiilor care ar permite Guvernului sa acorde OTE/KPN o licenta GSM de telefonie mobila.

"Ne asteptam ca in 30-40 de zile sa finalizam pregatirea tehnica a contractului si sa obtinem aprobarea tranzactiei", a declarat pentru Reuters Grozdan Karadjov, secretarul general al Ministerului bulgar al Transoprturilor si Telecomunicatiilor. "Contractul va contine unele schimbari ale cadrului legal care necesita aprobarea Parlamentului, si desi negocierile ar trebui sa dureze putin, nu putem estima exact", a adaugat acesta. Marten Pieters, directorul executiv pentru Europa Centrala si de Est al grupului oandez KPN, a declarat ca grupul pe care il conduce vrea sa incheie tranzactia inainte de concediile de vara".

Conform ultimei variante a afacerii, Bulgaria ar obtine 460 mil. $ direct, 20 mil. $ care sa acopere un posibil deficit al conturilor BTC pe 1999 si 120 mil. $ pentru permisul de operare GSM.

Cele doua companii au investit masiv in ultimii ani in Europa Centrala si de Est. Astfel, OTE detine 35% din actiunile RomTelecom, 20% din capitalul operatorului de telecomunicatii din Serbia si 90% din compania armeana de telecomunicatii. Grupul KPN este prezent in Republica Ceha, Ungaria, Ucraina si Germania.