Eveniment

Tanasescu ii explica lui Iliescu cum este cu salariile si impozitele mari

10.02.2003, 00:00 16

Ministrul Finantelor Publice, Mihai Tanasescu, l-a informat pe presedintele Ion Iliescu, in cadrul intrevederii de saptamana trecuta de la Palatul Cotroceni, ca impozitarea cu 80% a veniturilor mari nu este in concordanta cu actualele evolutii europene in domeniu, care prevad o reducere a cotelor marginale si nu o crestere a acestora. "In Romania, in acest moment, o crestere a acestor cote marginale nu ar produce o crestere semnificativa a incasarilor la buget care sa permita alocarea unor fonduri suplimentare la sustinerea programului de protectie sociala", a afirmat Tanasescu.
El a aratat ca, la inceputul anilor '50, statele nordice au practicat un sistem de impozitare excesiva a veniturilor mari si foarte mari dar, in prezent, s-au raliat la tendintele din statele europene, de diminuare a cotelor marginale.
"Aplicarea unor cote de impozit mai mici creeaza posibilitatea cresterii numarului de contribuabili platitori de impozite, masura care va conduce la cresterea veniturilor la buget, precum si la alocarea unor fonduri suplimentare pentru masurile de protectie sociala", a adaugat ministrul.
Mihai Tanasescu a precizat ca Guvernul are in vedere ca si in anul 2004 sa diminueze cotele la contributiile sociale, precum si sa reduca cotele altor impozite in functie de rezultatele analizelor si studiilor care sunt in derulare la nivelul Ministerului Finantelor Publice.
"De asemenea, l-am informat pe presedintele Romaniei ca, pe parcursul acestui an, pentru a nu produce distorsiuni in mediul de afaceri si pentru a nu scadea incasarile la buget, nu intentionam sa aducem modificari la cotele de TVA, impozit pe profit sau impozit pe venit", a mai spus Tanasescu.
Potrivit comunicatului, intrevederea cu presedintele Ion Iliescu a fost solicitata de ministrul Mihai Tanasescu si a avut ca scop prezentarea unei scurte informari legate de stadiul actual al reformei fiscale, a masurilor pe care Guvernul le are in vedere privind reforma fiscala in Romania, precum si a stadiului negocierilor cu Fondul Monetar International.
Presedintele Ion Iliescu a afirmat, joi seara, in emisiunea "Starea natiunii" transmisa de postul public de televiziune, ca impozitul pe salariu pentru salariile mari ar tebui sa ajunga pana la 80% apreciind ca aceasta nu ar deteriora conditiile de viata ale persoanelor cu remuneratii care ar intra in aceasta categorie. El a adaugat ca o astfel de masura nu se ia "batand din palme", fiind necesara o perioada mai lunga pentru modificarea sistemului de impozitare a salariilor.
Premierul Adrian Nastase considera, insa, ca majorarea impozitelor pentru veniturile mari nu este o solutie. Nastase a remarcat ca, altfel, "suna bine" ideea "de a lua bani de la bogati si de a-i da la saraci", dar a spus ca, intr-o astfel de situatie, s-ar putea constata ca statul nu ia nici un ban sau ia foarte putini si nici nu rezolva problemele saracilor si, in plus, creeaza probleme privind investitorii straini.
Potrivit grilei de impozitare a salariilor, impozitul lunar este de 18% pentru sume de pana la 2,1 milioane de lei. In cazul in care salariul este intre 2,1 milioane lei si 5,2 milioane de lei, impozitul este de 378.000 lei plus 23% pentru ceea ce depaseste 2,1 milioane de lei.
Salariatii care primesc sume intre 5,2 si 8,3 milioane lei platesc un impozit de 1.091.000 lei si o cota aditionala de 28% din sumele care depasesc 5,2 milioane de lei. Pentru un salariu cuprins intre 8,3 si 11,6 milioane de lei, impozitul lunar este stabilit la 1.959.000 lei si 34% din ceea ce depaseste 8,3 milioane de lei.
Veniturile lunare de peste 11,6 milioane de lei sunt impozitate cu 3.081.000 lei si o cota de 40% aplicata asupra sumelor care depasesc 11,6 milioane de lei.
Ministerul Finantelor modifica baremul de impozitare la fiecare sase luni, avand in vedere evolutia inflatiei pentru urmatorul semestru.