Reducerea dobânzii de politică monetară - schimbare aşteptată de firmele din economia reală, de populaţia preocupată de credite, de băncile comerciale, de analiştii financiari, de mass-media şi de acea parte a opiniei publice interesată de evenimentele din pieţele financiare - a fost decisă vineri 5 iulie. După mai bine de doi ani în care douăsprezece şedinţe de politică monetară urcaseră dobânda BNR de la 1,25 la 7,00 la sută. Nivel la care dobânda a rămas „staţionară“ un an si jumătate. Situaţie care a creat un orizont de aşteptare pentru şedinţa de săptămâna trecută.
Trecuseră deja trei ani şi jumătate de la debutul actualului ciclu de dezordine a preţurilor. Un timp pe care istoria îl va ţine minte. În prima fază am avut parte de o creştere lentă, din ianuarie până în iunie 2021, urmată de una galopantă, cu un vârf de 16,76 la sută în noiembrie 2022. Din decembrie 2022 - ca rezultat al dozajului fin al dobânzii cheie, care urcase gradual de la 1,25 la 6,75 la sută - a început dezinflaţia! Cu scopul de a-i întări poziţia noii faze, care debuta într-un climat extern si intern dominat de riscuri şi de incertitudini, BNR - în ianuarie 2023 - a socotit că un plus de 25 de puncte de bază ar consolida dobânda de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută, nivel ce putea să rămână în vigoare mai mult timp. Dozajul a fost corect. Preţurile au crescut mai încet, tot mai încet, împingând rata anuală de la 16,37 la sută în decembrie 2022 până la 6,61 în decembrie 2023. Apoi, în ianuarie 2024, a intervenit un puseu înflaţionist, prevăzut şi anunţat de BNR, ce a urcat rata anuală la 7,41 la sută. Subliniez, exclusiv în ianuarie. După care dezinflaţia şi-a continuat cursa. Rata anuală din mai, comunicată în iunie de Statistică, este de 5,12 la sută. Ne-am apropiat simţitor de linia de ţintire de 1,50 - 3,50 la sută. Prognozele arată că vom intra în acest interval în 2025, odată cu Fed şi BCE, acesta fiind anul în care sunt şanse ca lumea să scape de povara dezordinii preţurilor.
O criză de cinci ani. Nici Fed şi nici Banca Centrală Europeană nu se aşteptau ca în 2021 lumea să intre într-un ciclu inflaţionist atât de lung. BCE, mai cu seamă, avea o altă bătălie de purtat atunci. În primăvara lui 2020 paisprezece ţări din Uniunea Europeană, cele mai multe din zona euro, intraseră înÉdeflaţie. Acea fază a dezordinii preţurilor mai periculoasă decât inflaţia. Bătălia cu deflaţia a durat un an, fiind încheiată în mai 2021 cu o rată anuală ideală de plus 2,00 la sută, după care preţurile din zona euro au virat brusc în inflaţie! O inflaţie ce nu s-a stins în 2021 cum îşi imaginase BCE! Cum a ajuns România la inflaţie? Cu o jumătate de an înainte, în vara lui 2020, când autoritatea pentru energie a decis liberalizarea preţului gazelor naturale, momentul se dovedise a fi fost potrivit. Încă din ianuarie 2020 ţara intrase într-un proces robust de dezinflaţie. Gazele naturale s-au înscris în această cursă cu semnificative descreşteri de preţuri. Un comportament normal în care s-au încadrat până în iunie 2021.
Când însă, în ianuarie 2021, a intrat în vigoare şi decizia de liberalizare a preţului electricităţii, era de aşteptat ca societatea noastră să aibă parte de un comportament asemănător. Nu a avut! Preţul energiei electrice a zburat dintr-o dată cu optsprezece procente. Ar fi fost mult şi pentru un an! Dar creşterea s-a produs într-o singură lună! A fost „lebăda neagră“ ce a dat semnalul deschiderii ciclului inflaţionist în România.
Gazele n-au fost însă scumpite nici atunci. Dimpotrivă, preţul lor a continuat să-şi menţină valorile negative, să se ieftinească deci. Alte produse ori servicii în schimb, între care combustibilii, uleiul, serviciile poştale, împinse de scumpirea energiei electrice, au atras atenţia prin creşteri semnificative de preţuri. Rata anuală a tuturor preţurilor, în aceste împrejurări, a urcat de la 2,99 în ianuarie la 3,49 la sută în iunie 2021. Creşterea generalizată a preţurilor ajunsese la limita de sus a liniei de ţintire a inflaţiei (1,50 - 3,50 la sută) şi nu erau semne că aici va fi finalul.
Doamna Lagarde se referise la hopurile pe care lumea le-ar putea resimţi în bătălia cu inflaţia. Noi ne lovisem deja de un hop în ianuarie 2021, când se scumpise brusc curentul electric. De al doilea hop ne-am lovit în iulie 2021, când au ieşit din „hibernare“ gazele, a căror creştere de asemenea bruscă a determinat urcarea ratei anuale a inflaţiei la 5 la sută. Responsabilii cu energia electrică şi-au spus că „dacă e bal atunci bal să fie“ şi au plusat cu o scumpire de 4,18 la sută. Presiunea a devenit puternică. Au început să se scumpească - împinse de scumpirea electricităţii şi gazelor - pe lângă ulei şi serviciile poştale, pâinea, cartofii, energia termică, transporturile aeriene, canalizarea. De fapt, să-şi aroge preţuri extravagante. Şi-au adăugat zeci de procente. Iar când gazele au plusat până la 40 de procente, într-o etapă, pentru a urca la 90 de procente în altă, iar electricitatea i-a ţinut isonul, până când le-au fost plafonate preţurile, produsele alimentare amintite deja au înregistrat creşteri anuale între 30 - 40 de procente. Zahărul s-a scumpit cu 62 de procente iar untul cu 45 de procente. Toate aceste preţuri au fost întoarse din drum prin politică monetară! Treptat, electricitatea şi gazele au ajuns la creşteri de zero la sută. Produsele alimentare, care umflau ratele anuale, au început şi ele să înregistreze valori negative. Să scadă preţurile.
Dezinflaţia este o realitate! Scăderea ratei inflaţiei de la 17 la sută la 5 la sută este de asemenea o realitate. Şi mai este o realitate a cărei însemnătate se dovedeşte a fi extrem de importantă: aceea că, atunci când am făcut referiri la rata creşterii preţurilor, nu am avut în vedere definiţia inflaţiei. Pentru că definiţia nu i se potriveşte realităţii noastre. Inflaţia înseamnă, potrivit definiţiei actuale, creşterea generalizată a preţurilor de consum. Or, în România, din ianuarie 2021 şi până în prezent, ratele anuale ale inflaţiei sau ale dezinflaţiei nu au reflectat si nu reflectă creşterea tuturor preţurilor. Din mii de preţuri, la nivelul cărora se împacă oferta şi cererea în piaţa de consum, doar câteva zeci de „lebede negre“ - pe care le-am amintit deja - au determinat mediile mari. Pe când cele mai multe dintre preţuri, chiar dacă n-au fost scutite de presiuni inflaţioniste, au înregistrat creşteri decente.
De ce BNR a decis că - după un an şi jumătate, timp în care dobânda de 7,00 la sută a susţinut cursa dezinflaţiei în împrejurări dintre cele mai grele, fără să pună în pericol creşterea economică - poate interveni o reducere cu 25 de puncte? Pentru că este un moment favorabil! Şi o cerinţă chiar, în împrejurarea că dobânda cheie rămăsese la 7 la sută, în timp ce rata anuală a creşterii preţurilor a coborât la 5,12 la sută. Cert este că, având în vedere „ruperea“ a 25 de puncte de bază din rata ce devenise staţionară, de la 7,00 la 6,75 la sută, e prea devreme să fim siguri că ne aflăm în faţa unui nou ciclu de reducere a dobânzilor de politică monetară.
