Constructorul ungar Kesz, care are în portofoliu fabrici, hoteluri şi clădiri de birouri, a încheiat anul 2015 cu afaceri de 34 mil. euro pe piaţa din România, iar pentru acest an se aşteaptă la un rezultat de aproximativ 40 mil. euro.
„Momentan avem 50 de angajaţi, însă, în funcţie de evoluţia pieţei, vom mai angaja 8-10 persoane şi în acest an“, spune Bela Sarosi, manager de vânzări al Kesz, sucursala Cluj. Activitatea companiei are la bază servicii în domeniul construcţiilor în special pentru investitori privaţi şi străini, ceea ce înseamnă proiectare şi lucrări de construcţii pentru obiective industriale, comerciale sau publice.
Recent, compania a început şi activitatea de dezvoltare imobiliară, complementară serviciilor de bază.
„Piaţa construcţiilor civile este în expansiune, iar datorită cererii mai mari, costul de achiziţie al materialelor este în creştere. Pe de altă parte, există absorbţia forţei de muncă calificate de către ţări cu potenţial economic mai mare, ceea ce, corelat cu reducerea costurilor de achiziţie de către investitori, creează un climat nu tocmai favorabil afacerii societăţii noastre“, explică Sarosi.