ZF 24

Piraeus Bank ar putea primi 50 mil. euro de la BEI pentru finantarea IMM-urilor

16.06.2009, 18:39 16

Banca Europeana de Investitii (BEI) analizeaza deschiderea unei linii de credit de pana la 50 de milioane de euro bancii locale Piraeus pentru finantarea intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), potrivit institutiei europene.

Investitiile care ar putea fi finantate din acesti bani consta in achizitia de mijloace de productie, fixe sau mobile, din domeniul energiei, mediului, infrastructurii, cercetarii, industriei, turismului, precum si serviciilor.

“Imprumutul ar contribui la suplimentarea finantarilor la termen destinate IMM-urilor, prin acordarea de imprumuturi pe termen lung pentru firmele cu proiecte eligibile”, mentioneaza BEI. Institutia analizeaza totodata si posibilitatea unui imprumut de pana la 40 de milioane de euro catre Piraeus Bank Bulgaria.