Retail&Agrobusiness

Cât de dependentă e România de roşiile din Turcia? Lunar, între 250 şi 500 de camioane umplute cu roşii din Turcia intră în România

Cât de dependentă e România de roşiile din Turcia?...

Autor: Florentina Niţu

09.07.2024, 00:07 59

Din octombrie 2023 până în aprilie 2024 au fost importate 50.000 de tone  de roşii din Turcia, cât în întreg anul agricol 2019-2020 (octombrie – septembrie), potrivit datelor Comisiei Europene. Luna aprilie a anului 2024 a fost luna cu cele mai mari comenzi, de aproape 10.000 de tone, deşi în acea perioadă au început să se coacă şi roşiile din solariile româneşti.

În anul 2022-2023 (octombrie – septembrie), România a importat 62.400 de tone de roşii din Turcia, cel mai mare nivel din ultimii 15 ani. Adică, minimum 250 de camioane au adus lunar roşii din Turcia în Româ­nia, iar anul acesta, în majoritatea lunilor, volumul de marfă intrat îl depăşeşte pe cel din anul agricol trecut dacă comparăm aceleaşi luni.

„În sezon suntem capabili să acoperim 100% autoconsumul. Dar, dacă vedem datele statistice şi unde suntem cu producţia în extrasezon, pentru că asta ne produce deficit, ne dăm seama că nu e bine. (...) Dacă noi îi dăm fermierului 3.000 de euro/hectar/an să cultive roşii e doar un program de plombare şi nu-l văd de succes”, a spus George Scarlat, preşedintele Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală din Senat.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro