Burse - Fonduri mutuale

Sesiune de scădere miercuri la Bursă: OMV Petrom, tranzacţionat pe un rulaj de 45 mil. lei. Lichiditatea tuturor acţiunilor a depăşit 100 mil. în 4 din 10 şedinţe

Sesiune de scădere miercuri la Bursă: OMV Petrom,...

Autor: Eduard Ivanovici

19.06.2024, 18:17 1334

Miercuri, 19 iunie 2024, într-o şedinţă cu aprecieri precum 15% pe Prebet Aiud (PREB) şi 8% pentru Promateris (PPL), Bursa de Valori Bucureşti s-a depreciat cu 0,42% prin indicele de referinţă BET, conform bvb.ro.

Aproape toţi indicii au încheiat ziua în teritoriu negativ, precum 0,48% pe BETAeRO, indice consultativ pentru pepiniera segmentului principal, la 0,54% în cazul BET-BK, de referinţă pentru administratorii de fonduri. Indicele companiilor din energie şi utilităţi BET-NG a urcat cu 0,06%.

Din structura BET, de remarcat evoluţiile înregistrate de Transelectrica (1,5%), OMV Petrom (1,3%), Aquila Part Prod (1,2%), operatorul BVB (0,8%), Purcari Wineries (-2,6%), BRD – Groupe Société Générale (-2,5%), Transport Trade Services (-2,2%), TeraPlast (-2,1%), Nuclearelectrica (-2,1%), Electrica (-2%) şi One United Properties (-1,4%).

Cei mai lichizi emitenţi au fost Banca Transilvania (tranzacţii de 9,6 milioane de lei), Hidroelectrica (19,5 milioane) şi OMV Petrom (44,8 milioane), companie care a anunţat ieri că intenţionează să distribuie un dividend special, la fel ca în precedenţii doi ani.

Valoarea tranzacţiilor realizate cu toate tipurile de instrumente financiare a fost de 118 milioane de lei. Lichiditatea pe segmentul de acţiuni – piaţa principală şi segmentul AeRO – a ajuns la 114 milioane de lei, depăşind pragul de 100 de milioane pentru a patra oară în zece şedinţe.

La ora publicării ştirii, indicele paneuropean Stoxx 600 cobora cu 0,2%. Pe Wall Street, S&P 500 creştea cu 0,25%, iar preţul unui baril petrol West Texas Intermediate se aprecia cu 0,4% la 81,9 dolari, potrivit MarketWatch.