Eveniment

Cod roşu: Căldura topeşte România. Val intens de căldură duminică

Cod roşu: Căldura topeşte România. Val intens de...

Autor: Laura Buciu

23.06.2024, 09:00 293

Meteorologii avertizează că, duminică, în Sudul ţării şi în Capitală, se manifestă un val de căldutră persistent şi intens, caniculă, disconfort termic accentuat. Cea mai mare parte a Muntenia, sudul Moldovei şi local Oltenia sunt sub cod portocaliu.

Codul roşu se manifestă duminică în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, în sudul judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi în municipiul Bucureşti. Meteorologii avertizează că valul de căldură va fi persistent şi intens, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a cincea zi consecutiv.

Astfel, temperaturile maxime vor fi de 38...39 de grade, iar cele minime, se vor situa în jurul a 20 de grade (noapte tropicală). Va fi caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice, spun meteorologii.

De asemenea, valul de căldură se va intensifica în cea mai mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei şi local în Oltenia, unde este în vigoare codul portocaliu de caniculă. În aceste regiuni care se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa în general între 34 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Sub avertizare sunt judeţele Mehedinţi, Gorj, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila şi partea muntoasă din judeţele Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.

Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

În Banat, sudul Transilvaniei şi centrul Moldovei, valul de căldură se va menţine, dar se va diminua ca intensitate, aici fiind în vigoare duminică o avertizare cod galben de caniculă. Este vorba de judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vaslui, Iaşi, precum şi jumătatea vestică a judeţelor Tulcea şi Constanţa.

În aceste regiuni se vor înregistra temperaturi maxime în general între 31 şi 33 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi.