“e drept, în singurătatea asta nu orice om e singur
ar duce-o prea mult, dar sînt
o groază de nimicuri ce trebuie onorate:
dorinţa de a fi cu orice preţ
neputinţa de a iubi şi ziua de ieri.”
“Neputinţa de a iubi”. Ce cumplit! Dar Ioan iubea. Işi iubea copii care nu erau toţi din aceeaşi căsnicie. “Am strâns 30.000 de euro şi o să-i împart lor”, mi-a spus ultima dată când ne-am văzut. Îşi iubea soţia şi voia să se se mute la ea, după ce urma să iasă la pensie, într-un sat din Moldova unde ea era profesoară. Nu ştiu dacă a reuşit să-şi împartă banii copiilor. Mi-ar place să cred că a murit în braţele femeii pe care o iubea. Nu ştiu.
Despre Ioan Es. Pop Mircea Cărtărescu, cel mai titrat scriitori al zilelor noastre, spunea că este cel mai strălucit poet care a publicat după 1990. Nicolae Manolescu, în articolele lui critice, l-a pus mereu la loc de cinste.
A terminat o facultate de filologie, undeva prin Baia Mare, dar, după un eşec în dragoste, s-a mutat la Bucureşti şi s-a angajat ca muncitor necalificat la Casa Poporului. Cea mai celebră dintre cărţile sale, “Iehudul fără ieşire” a fost scrisă într-o cameră a unui cămin de nefamilişti, unde stăteau muncitorii care lucrau la Casa Poporului.Despre asta povesteşte în subcapitolul din “Iehudul fără ieşire”, ”Oţelului 15, camera 305”: “ca o amară pasăre marină/nenorocul pluteşte peste căminul de nefamilişti/strada oţelului 15”.
Când a ajuns un poet cunoscut, Ioan a fost invitat în satul său natal ca să le povestească copiilor din şcoală despre una despre alta. Dar mi-a povestit amărât că nu a fost primit bine de profesori pentru că, nu-i aşa, cum “Iehudul fără ieşire”? Dar ce-are Iehudul de n-are ieşire? Cum să scrii că Isus a trecut pe uliţa satului lor dar, pentru că ei dormeau, Isus a trecut mai departe?
Ioan Es. Pop a fost o Maria Magdalena în variantă masculină. A iubit mult şi a suferit mult pentru asta. Nu a scris poezii de dragoste, judecata lui a fost una a unui stoic grec. L-am cunoscut pe când era editor al Ziarului de Duminică, supliment cultural al Ziarului Financiar, şi am rămas prieteni. Acum nu mai este, iar Iehudul cade în ceaţă. “A murit Enghidu, prietenul meu cu care vânasem lei.” (N.S.)
