Grecia, ţara care în urmă cu peste 10 ani de zile beneficia de un pachet de ajutor record de tip bail-out de 500 miliarde Euro, introduce săptămâna de lucru de 6 zile. Ştirea este incompletă şi probabil incorectă, nu este vorba neapărat de săptămâna de lucru de 6 zile ci, cu acordul angajatului, de ziua de muncă de (până la) 13 ore, fără a mai fi obligatoriu repausul de 48 de ore după 40-45 de ore de muncă. În orice caz, Grecia este prima tară din Uniunea Europeană care recunoaşte că nu are suficientă resursă umană pentru cât este de muncă şi invită angajaţii, câţi mai sunt, să lucreze mai mult. Şi, la urma urmei, aceasta reglementare aduce un pic de logică pentru cei care au doua joburi la doi angajatori diferiţi, lucrând oricum 8 + 4 = 12 ore pe zi – vor putea să lucreze 12 ore la un singur angajator, asta însemnând până la 60 de ore pe săptămâna timp de 5 zile.
Au sărit toţi specialiştii să spună ca vor apărea riscuri, abuzuri şi distorsiuni şi că de fapt tendinţa este opusă, către săptămâna de lucru de 4 zile, deja introdusă ca pilot în câteva ţari europene – nu este clar deocamdată ce sectoare economice de producţie sunt parte din pilot.
Oricum ar fi sau s-ar interpreta, Grecia este prima ţară a Uniunii Europene care ia măsuri nemaiîntâlnite ca reacţie la penuria de angajaţi. Multe alte ţări comunitare au semnalat penuria de resursă umană din zonele fierbinţi ale PIB-ului precum fabricile de prelucrare, şantierele de construcţii şi fermele agricole, dar nici una nu a luat o astfel de măsura până în prezent. Şi să nu uitam desigur că penuria de personal există şi in serviciile de curăţenie şi mentenanţă, sănătate, HORECA, îngrijire copii şi vârstnici, toate ţările comunitare se plâng de deficit dar nu exista nici acum o soluţie. Săptămâna de lucru de 6 zile este, în plus, un semnal ca forţa de muncă importată din Asia este insuficientă şi desigur nespecializată sau necalificată pentru nivelul la care a ajuns tehnologia, mai ales în fabricile de prelucrare.
Ştirile economice de săptămâna trecuta din România nu sunt nicidecum alarmiste. Suntem ”tigrul” economic al Uniunii Europene, fonduri de investiţii stau la vamă gata să intre în ţară, zeci de firme deschid birouri şi angajează sute de specialişti, firmele stau pe munţi de bani care fac munţi de bani pentru bănci, companie după companie accesează milioane şi zeci de milioane de Euro ajutor de stat ca să construiască fabrici, tot ce găseşti în supermarketuri este produs in România (sau cel puţin aşa spun reclamele). Dovada că economia noastră trece prin cea mai bună perioadă şi că avem prea mulţi bani este că donăm o instalaţie Patriot de 1 miliard de Euro pentru că oricum mai avem încă doua şi oricum avem în plan să mai cumpăram doua-trei.
Sunt scorneli ale unor minţi bolnave ştirile negative despre salariul minim de 3.000 sau 3.700 de lei din care nu poţi trăi, despre îndatorare şi deficit excesiv, despre criminalitatea fiscala, despre creşterea taxelor şi impozitelor, despre neatingerea jaloanelor PNRR şi, desigur, despre penuria de forţă de munca.
Lăsaţi oamenii să se bucure de campionatul european, de jocurile olimpice, de vacanţe, de festivaluri şi, mai cu seamă, de suspansul crescendo generat de apropierea alegerilor prezidenţiale.
