Procesul european de digitalizare a raportărilor fiscale, care în urmă cu câţiva ani era caracterizat prin iniţiative individuale ale statelor membre ale Uniunii Europene (UE), vizează, în prezent, uniformizarea procedurilor la nivel comunitar. Acest demers urmăreşte simplificarea sarcinii fiscale a contribuabililor care îşi desfăşoară activitatea în UE, indiferent de mărime şi de sectorul de activitate, şi creşterea încasărilor din taxe şi impozite, în special din TVA, taxă care constituie o sursă majoră de venituri în toate statele membre, dar şi pentru bugetul Uniunii. Principala provocare a acestei uniformizări constă, însă, în armonizarea sistemelor interne, deja implementate de anumite state, inclusiv România, cum ar fi SAF-T, în diverse variante, e-Factura, generalizată sau nu, sau sistemele electronice de monitorizare a transporturilor de bunuri.
O iniţiativă europeană importantă în această direcţie este pachetul legislativ „TVA în era digitală”, principalul obiectiv al acestei iniţiative constând în reducerea deficitului de încasare a TVA comparativ cu anul 2019 (când, la nivel UE, a fost peste 10%, respectiv 135 de miliarde de euro). În varianta iniţială, propunerea viza implementarea raportării electronice pentru livrările transfrontaliere pe baza facturilor electronice până în ianuarie 2028. Ulterior publicării însă, statele care au adoptat anterior facturarea electronică obligatorie la nivel naţional au invocat particularităţile sistemelor acestora interne şi au solicitat revizuirea anumitor componente ale propunerii şi un acord asupra principiilor fundamentale în privinţa cerinţelor de raportare digitală, care să stea la baza cadrului de raportare a datelor fiscale în timp real la nivelul UE. Spre exemplu, la cea mai recentă reuniune ECOFIN (Consiliul UE pentru Afaceri Economice şi Financiare), Estonia s-a opus iniţiativei, susţinând că, în actuala variantă, ar impune sarcini financiare nejustificate IMM-urilor aflate sub pragul de TVA.
Iniţiatorii proiectului estimau, în momentul publicării, că măsurile propuse vor aduce venituri suplimentare la bugetul UE de aproximativ 200 de miliarde de euro, în următorii zece ani. Primele rezultate ale digitalizării raportărilor fiscale se văd deja, la nivelul Uniunii, având în vedere că, în doar doi ani, deficitul de încasare la TVA s-a redus la 5,3%, respectiv 61 de miliarde de euro (la finalul lui 2021) ceea ce reprezintă, potrivit Comisiei Europene, „o îmbunătăţire fără precedent” comparativ cu anii anteriori.
Iniţiative proprii ale statelor membre
În paralel, statele membre continuă să-şi dezvolte sistemele proprii de raportare, în special pe cele care vizează controlul continuu al tranzacţiilor, prin raportările în timp real. Spre exemplu, Germania a adoptat, în prima parte a acestui an, legea care prevede facturarea electronică obligatorie începând din 2027, etapizat, în funcţie de dimensiunea contribuabililor. De asemenea, ţări precum Franţa, Belgia sau Polonia sunt în diverse stadii de adoptare a unor sisteme similare, iar în altele funcţionează deja de câţiva ani (ex. Italia).
Din aceeaşi categorie, a raportărilor electronice care au drept scop combaterea evaziunii fiscale, fac parte şi sistemele electronice de monitorizare a transporturilor rutiere de mărfuri. Un astfel de sistem (Electronic Trade and Transport Control System - EKAER) a fost implementat încă din 2015 în Ungaria şi iniţial presupunea raportarea tuturor transporturilor de bunuri pe drumurile publice din această ţară. Însă Comisia Europeană a considerat că sistemul încalcă normele UE în domeniu şi a solicitat autorităţilor ungare să îşi alinieze sistemele la reglementările UE. Astfel, începând din 2021, regula se aplică doar pentru transportul de bunuri cu risc fiscal.
Şi Bulgaria a introdus recent un sistem electronic de monitorizare a transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat, mai întâi pentru tranzacţiile intracomunitare, iar ulterior (din ianuarie 2024) pentru transporturile interne şi transfrontaliere.
România, tur de forţă – de la SAF-T, la e-Factura şi e-Transport
România a demarat, la rândul său, procesul de digitalizare a raportărilor fiscale în urmă cu câţiva ani, cele mai importante măsuri în această direcţie fiind implementarea SAF-T (standard audit file for tax – fişierul standard de control fiscal), etapizat, începând de la 1 ianuarie 2022 cu marii contribuabili, generalizarea facturării electronice, de la 1 ianuarie 2024 pentru tranzacţiile business-to-business, şi introducerea raportării RO e-Transport, de la 1 iulie 2022, iniţial pentru transporturile rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat de pe teritoriul naţional şi ulterior (de la 15 decembrie 2023) pentru transporturile rutiere internaţionale de bunuri, indiferent de riscul fiscal.
Iar termenul de 1 iulie 2024 este extrem de important pentru contribuabilii din România pentru că, pe de o parte, dispare factura pe hârtie, odată cu generalizarea facturării electronice şi, pe de altă parte, sistemul RO e-Transport devine sau ar trebuie sa devină complet funcţional, odată cu expirarea perioadei de graţie pentru ultima categorie de transporturi inclusă în sistem, respectiv transporturile rutiere internaţionale de bunuri. Aşadar, după acest termen, toţi contribuabilii vizaţi de obligaţia de raportare a transporturilor de bunuri riscă amenzi şi penalităţi în caz de neconformare.
Concret, fiecare transport rutier de marfă care intră sub incidenţa reglementărilor privind RO e-Transport, trebuie să deţină unul sau mai multe coduri unice de identificare a transportului (cod UIT), prin care se identifică datele aferente bunurilor transportate. Pentru a obţine un astfel de cod, solicitantul trebuie să raporteze autorităţii fiscale o serie de date referitoare la expeditorul/beneficiarul transportului, la tipul, cantitatea şi valoarea bunurilor transportate, locul de încărcare/descărcare, mijlocul de transport folosit, punctul de trecere a frontierei (dacă este cazul) etc.
Aşadar, implementarea acestor sisteme (dar şi cele care urmează, cum ar fi extinderea e-Factura pentru tranzacţiile business-to-consumer sau e-TVA) presupune un efort considerabil din partea contribuabililor vizaţi, dar şi pentru autorităţile fiscale. Pe termen lung, dezideratul este ca aceste măsuri să aducă beneficii pentru contribuabili - proceduri de raportare simplificate, controale mai puţine şi mai rapide pentru cei care se conformează, un mediu de afaceri concurenţial, prin reducerea cazurilor de evaziune fiscală-, dar şi pentru autoritatea fiscală –eficienţă sporită în derularea inspecţiilor fiscale, prin generalizarea controalelor la distanţă şi concentrarea pe zonele cu risc ridicat de fraudă, şi, nu în ultimul rând, încasări mai mari la bugetul de stat.
În aceste condiţii, este de aşteptat ca demersurile de digitalizare a raportărilor fiscale să continue, într-un ritm mai accelerat sau mai lent, atât la nivel european cât şi în ţara noastră. Astfel că, este important ca sistemele dezvoltate în ţările membre să fie cât mai flexibile pentru a putea fi integrate cu uşurinţă într-un sistem european care îşi propune să devină cât mai eficient în combaterea fraudei şi evaziunii fiscale în Uniunea Europeană.
