„În zilele noastre, executivii înţeleg că lumea se schimbă atât de repede, încât ceea ce a fost util şi ceea ce le-a adus succes ca manageri în trecut devin depăşite. Nu este vorba doar despre subiecte tehnice precum transformarea digitală sau AI, ci mai mult despre capacitatea de a face faţă vitezei schimbării, capacitatea liderilor de a face faţă incertitudinii”.
Liderii din companii, executivii, sunt într-o perioadă în care simt nevoia de adaptare la schimbările mediului de business în care activează şi se educă continuu. Pentru a se dezvolta, o ţară are nevoie de educaţie, siguranţă socială, sănătate şi clustere industriale. Dacă vrem orice fel de educaţie, nu putem să închidem ochii la valori, sunt câteva dintre concluziile interviului ZF cu Nenad Filipovic, director de programe de educaţie managerială în cadrul IEDC-Bled School of Management din Slovenia.
„Nu suntem o universitate tradiţională, ci mai degrabă o instituţie de dezvoltare executivă care priveşte lucrurile dintr-o perspectivă holistică. Un lucru interesant care cred că ne face diferiţi de alte şcoli este că vrem să ajutăm oamenii să se transforme în lideri mai buni. Dacă vârsta medie în MBA este mai mare de 35 de ani, vârsta medie în programul nostru de EMBA este de aproximativ 50 de ani. Cred că în zilele noastre înţeleg că lumea se schimbă atât de repede, încât ceea ce a fost util a permis şi a avut succes ca manageri în trecut devine depăşit”, a spus el pentru ZF.
Executivii mai înaintaţi în vârstă nu vor să înveţe despre subiecte tehnice, cum ar fi transformarea digitală sau AI, ci este vorba mai mult despre capacitatea de a face faţă vitezei schimbării.
„Este vorba despre capacitatea liderilor de a face faţă incertitudinii, lipsa clarităţii în care merg lucrurile şi capacitatea de a face oamenii, echipele să-i urmeze”, detaliază Nenad Filipovic.
În ceea ce priveşte dezvoltarea unei ţări, profesorul de business crede că reţeta succesului este simplă: educaţie, sănătate, clustere industriale şi politici publice cu continuitate pe cel puţin 15 ani.
„Făceam o carta albă pentru o ţară din regiune împreună cu nişte colegi. Nu este ceva incredibil de greu, orice ţară are nevoie de: educaţie, o reţea bună de siguranţă socială, un sistem de sănătate bun, clustere industriale. Deci, trebuie să avem o politică de ţară care se grupează, dar acele clustere trebuie apoi legate de educaţie, politici sociale şi aşa mai departe. Şi, la final, este nevoie de aproximativ 15 ani diferiţi de continuitate a politicilor publice. Cred că ultima parte va fi provocarea, cum păstraţi o anumită continuitate a politicilor publice? Aveţi nevoie de ele.”
În acest context, orice tip de educaţie trebuie să aibă la bază un sistem de valori bine implementat.
„Dacă vrei orice fel de educaţie, nu poţi să fii neutru din punctul de vedere al valorilor. Nu cred că ar fi bine, nu cred că se poate. Noi, ca instituţii de educaţie, trebuie să fim pregătiţi pentru asta, să ne sprijinim. Presupun că pentru mine, integritatea şi transparenţa fac parte din acest proces.”
Filipovic este lector, director de proiect MBA şi director de educaţie executivă la IEDC – Bled School of Management din 1991. A absolvit Inginerie Electrică la Universitatea din Zagreb, Croaţia, unde şi-a luat şi diploma de master în Informatică. Nenad Filipovic şi-a început cariera profesională ca lector asistent în Informatică la Universitatea din Zagreb. După trei ani, s-a alăturat grupului „Rade Kon?ar“, o mare companie de producţie din Croaţia.
A fost şef de cercetare şi dezvoltare în divizia de sisteme de control, director pentru vânzări la nivel mondial de tehnologie a informaţiei şi vicepreşedinte senior al grupului responsabil de cercetare şi dezvoltare şi restructurarea grupului. Cei mai mulţi dintre studenţii IEDC-Bled School of Management provin din industrii precum servicii financiare, tehnologie, IT şi telecomunicaţii, şi mai puţin din unele servicii.
„Avem ceva retail, există industrii în care mentalitatea este îndreptată foarte mult spre eficienţă. Astfel, sunt puţin mai puţine investiţii. Industria automotive este un exemplu, nu vezi atât de multă investiţie în oameni, ci mai mult în maşinării. În FMCG vedem companii precum Johnson & Johnson sau Procter & Gamble care investesc foarte mult în oamenii lor, aşa că depinde şi de companie. În energie este din nou un lucru interesant, avem mai puţini studenţi de la companiile de producţie şi distribuţie de energie”, spune reprezentantul şcolii.
Cea mai mare piaţă a şcolii este Austria, iar asta se datorează probabil faptului că multe companii multinaţionale au sedii regionale în Austria, crede Filipovici. Profesorii care predau la şcoala de business provin din mai multe ţări.
„Majoritatea profesorilor noştri provin din America de Nord, Europa, Africa de Sud, puţini din Asia, dar nu mulţi. Şi cred că e bine să ai un amestec bun de oameni, ajută să ai profesori din medii diferite. Nu este uşor să predai executivilor, de obicei nu sunt profesori pe care îi poţi găsi la universităţi, toţi au atât experienţă în consultanţă, lucrează cu senior manageri, astfel încât au o experienţă practică şi reală. Avem şi executivi care au devenit profesori, inclusiv eu. Am fost director executiv timp de 15 ani, am fost CEO interimar al unei companii de 25.000 de oameni, aşa că ştiu ce înseamnă să fii de cealaltă parte. Mulţi dintre profesorii noştri au ceva experienţă, credibilitatea este importantă.”
Există ţări care încă mai au prejudecăţi despre calitatea managementului în România însă România avansează cu paşi destul de mari în această direcţie, crede Nenad Filipovic.
„Aceşti oameni sunt expuşi la afaceri serioase.. Desigur, este un preţ de plătit pentru asta şi asta este prezenţa companiilor internaţionale în România. Multinaţionalele au programe care au un anumit mod de lucru şi oamenii învaţă din asta.“
„Mulţi dintre ei vin cu acest tip de experienţă şi acesta este un bun punct de plecare. În medie, cred că managerii români stau bine din punctul de vedere al curiozităţii, dar observ o anumită dezordine a situaţiei din mediul de business din România, care încă nu este stabil, tradiţională. Astfel, oamenii trebuie să se adapteze, trebuie să fie deschişi şi cred că aceasta este o componentă bună. Ceea ce le lipseşte este gândirea structurată, dar asta nu este ceva unic pentru România.”
România face progrese în business, dar există încă provocări pentru mediul de afaceri
Faţă de anul precedent, în mediul de business din România se vede puţin progres, însă competitivitatea ţării scade.
„Am văzut în un raport de competitivitate pe ţări că România a pierdut două locuri în clasament, este în ultimele 25 de ţări. În ţările central-europene, în top 30, pe cea mai bună poziţie este Cehia, Polonia nu merge aşa de bine, Ungaria este aceeaşi România, au suferit foarte mult. Slovenia este într-o situaţie puţin mai bună, dar şi Olanda şi Germania au scăzut în clasament.
Nenad Filipovic spune că România este încă una dintre cele mai puţin dezvoltate din ţările din regiune, dar a fost trasă în sus de UE. Acum, această tragere devine mai slabă, deoarece UE în ansamblu suferă de lipsă de independenţă.
„Asta ar fi probabil cea mai mare grijă a mea. România este o ţară destul de mare, este de dimensiuni medii după standardele europene, dar dacă UE are probleme şi nu suntem atât de competitivi să intrăm pe pieţele nord-americane, pe pieţele chineze, atunci avem răspunsul. Şi nu m-aş mira dacă am mai avea o nouă rundă de criză la periferia europeană.”
Piaţa muncii din România, tendinţe în curbă, cu suişuri şi coborâşuri
Despre evoluţia recrutării şi concedierilor de pe piaţa locală, Nenad Filipovic crede că
face parte din remodelarea şi restructurarea de la nivel global.
„Ceea ce m-au făcut profesorii mei de economie în urmă cu ani în urmă este că nu există o curbă netedă şi ceea ce trebuie să înţelegem este mai mult sau mai puţin tendinţa. Şi cred că putem vedea o respingere în curbă, suişuri şi coborâşuri. Dar cred că, în general, tendinţele demografice negative sunt încă prezente şi vor fi prezente, aşa că avem mai puţini oameni. Presiunea asupra anumitor tipuri de candidaţi de care avem nevoie este mare.”
Un aspect de care trebuie să ţinem cont în economia locală este cel al distribuţiei inegale a veniturilor.
„Cred că distribuţia averii devine o problemă majoră. În acest sens, cred că angajaţii din multe ţări sunt, de fapt, trataţi nedrept şi cred că încă trebuie să ajungem la mecanisme mai bune de impozitare şi corectitudine socială. Dacă ne uităm la faptul că profiturile corporative nu au fost niciodată la fel de bune ca acum şi la faptul că, în multe ţări, salariile reale sunt sub de ceea ce au fost acum zece ani, apoi aceste două lucruri nu sună logic”, crede reprezentantul IEDC-Bled School of Management.
