ZF 24

Actionarii Hidroelectrica au aprobat vineri Bugetul de Venituri si Cheltuieli Rectificat pe anul 2024. Profitul net este estimat la 4,15 mld. lei, în scădere cu 14,2% faţă de bugetul aprobat anterior

Actionarii Hidroelectrica au aprobat vineri Bugetul de...

Autor: Roxana Rosu

28.06.2024, 14:10 3064

Actionarii Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România şi cea mai mare companie listată la Bursa de Valori Bucureşti, au aprobat în adunarea generală de vineri, 28 iunie,  Bugetul de Venituri si Cheltuieli Rectificat pe anul 2024, potrivit unui anunt publicat la BVB.

La finele lunii mai, compania a propus o rectificare a cifrelor bugetate pentru 2024, aşteptându-se la un profit net de 4,15 mld. lei, rezultat în scădere cu 14,2% faţă de bugetul aprobat anterior şi în scădere cu 34,4% comparativ cu rezultatul anului trecut.

„Rectificarea Bugetului de Ve­ni­turi şi Chel­tu­ieli al S.P.E.E.H Hidroelectrica S.A. se impune ca urmare a influenţei recente, neprevăzută şi semnificativă, a unor modificări legislative şi factori externi care afectează situaţia financiară a societăţii. Aceasta se referă în special la ajustarea unor indicatori economico-financiari a căror depăşire este posibilă doar prin includerea sumelor necesare în bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii“, nota  Hidroelectrica într-un raport.

Hidroelectrica prevede pentru 2024 un profit brut rectificat în valoare 5 mil. lei rezultat din venituri totale în valoare de 10,3 mld. lei şi cheltuieli totale în valoare de 5,3 mld. lei. Astfel, veniturile aşteptate sunt cu 5,4% mai mici faţă de BVC-ul deja aprobat şi cu 15,6% mai mici faţă de 2023.

De asemenea, din profitul net rectificat prognozat pentru acest an, compania de stat bugetează dividende în valoare de 3,8 mld. lei. Spre comparaţie, din profitul anului 2023, Hidroelectrica a decis alocarea a 6,29 mld. lei ca dividende către acţionari.

În aceeaşi notă se menţionează faptul că recentele modificări legislative aduse de Ordonanţa de urgenţă nr. 31 din 28 martie 2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, de Ordonanţa de urgenţă nr. 32/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, precum şi diminuarea accentuată a preţurilor la energia electrică, atât pe plan local, cât şi în piaţa interconectată europeană au condus la necesitatea revizuirii bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat.

Compania are 55 mld. lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 80% de statul român, prin Ministerul Energiei.