ZF 24

Grupul Alexandrion vrea să intre în top cinci cei mai mari producători de vinuri anul acesta

Grupul Alexandrion vrea să intre în top cinci cei mai...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

13.06.2024, 08:02 120
Grupul Alexandrion, cel mai mare producător local de băuturi spirtoase şi unul dintre cel mai mari jucători de pe piaţa de vinuri, a realizat un nou rebranding pentru producătorul de vinuri din Gura Vadului (jud. Prahova), care acum poartă numele de Domeniile Alexandrion Rhein 1892 (DAR 1892). Anterior, crama a purtat numele The Iconic Estate.
“Nu am cumpărat această cramă ca să distilăm vin pentru brandy sau vinars, pentru Alexandrion, Brâncoveanu sau Cava D’Oro . Avem branduri de vin pe care vrem să le promovăm şi ne propunem anul acesta să fim în top cinci ca vânzări de vinuri în România. Nu vrem să fim un marketplayer doar pe spirtoase, ci şi pe vinuri. E un target personal, începând de la Prahova Valley până la gama premium”, a spus Antonio Salameh, executive director of international operations al Alexandrion Group, în cadrul evenimentului de lansare a DAR 1892 de la Gura Vadului. El este fiul lui Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group. 
Potrivit ultimelor date, Alexandrion Group exportă cantităţi mari din vinurile sale în ţări precum Irlanda, Franţa, Elveţia, Spania, Norvegia, Olanda, Cipru, Grecia, Brazilia, Australia, Japonia, China, Hong Kong, Canada, Taiwan şi Dubai.
În 2022 (ultimele date disponibile) Domeniile Alexandrion Rhein 1892, producătorul din Gura Vadului, a avut o cifră de afaceri de 27,1 milioane de lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe. Cifra plasează compania în top zece producători de vinuri ca cifra de afaceri în 2022. 
 
Alexandrion Group produce vinuri liniştite din gamele Hyperion, Hyperion Exclusive, Colecţia Mitologică, Concert Prestige Rosé, Byzantium şi Prahova Valley şi vinuri spumante din gama Rhein Extra. 
 
Alexandrion Group este lider în producţia şi distribuţia băuturi spirtoase şi vinuri din România şi singurul producător de single malt din ţară.
 
Grupul Alexandrion are peste 100 de firme, din care 30 în România, fiind o reţea globală extinsă, coordonată prin intermediul unor hub-uri de business deschise în SUA (care acoperă inclusiv Canada şi teritoriile din regiune), Brazilia (care deserveşte ţările din America Latină), Dubai – UAE (care acoperă India şi ţările din Africa şi Orientul Mijlociu), Regatul Unit al Marii Britanii. De asemenea, hub-urile din Japonia şi Singapore servesc toată Asia.