ZF 24

INS: În şcolile din România au fost înscrişi în anul şcolar/universitar 2023-2024 un număr de 3,46 milioane elevi şi studenţi. Numărul de elevi din învăţământul primar şi gimnazial, precum şi cel profesional s-a redus

INS: În şcolile din România au fost înscrişi în...

Autor: Roxana Rosu

20.06.2024, 09:48 92

În şcolile din România au fost înscrişi în anul şcolar/universitar 2023-2024 un număr de 3,46 milioane elevi şi studenţi, în scădere cu 6.200 comparativ cu anul precedent, aproape jumătate din populaţia şcolară fiind în învăţământul primar şi gimnazial (46%), iar circa o treime în învăţământul liceal (17,4%), arată datele INS.

În acelaşi timp, 15,8% dintre copii erau în creşe sau grădinite şi un procent similar era în învătământul universitar. În anul universitar 2023-2024 au fost înscrişi în universitătile din România 544.600 studenţi, din care 55,4% au fost studente.

La nivel national, din numărul total de elevi şi studenti, 94,5% au fost în unităti de stat.

Pe niveluri educaţionale, cea mai semnificativă pondere a elevilor înscrişi în unităţile din învăţământul privat s-a regăsit în învăţământul postliceal (46,1%).

Din totalul populaţiei şcolare cuprinsă în sistemul de educaţie, 50,2% au fost elevii şi studenţii de sex feminin şi 73% elevii şi studenţii care au studiat în mediul urban.

Deşi la nivel general populatia şcolară s-a redus, numărul de elevi din învăţământul liceal şi respectiv învăţământul superior au înregistrat creşteri (+6.700 elevi, respectiv +5.900 studenţi/cursanţi).

În schimb, învăţământul primar şi gimnazial, precum şi cel profesional au cunoscut cele mai semnificative diminuări ale numărului de elevi înscrişi în anul şcolar 2023-2024 faţă de cel anterior (-9.500 , respectiv -4.200).

În învăţământul postliceal au fost înscrişi 82.600 elevi, acest nivel educaţional fiind cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare (2,4%).

Gradul de cuprindere în învăţământ al elevilor din grupa de vârstă 6-10 ani a înregistrat cel mai ridicat procent (84%), comparativ cu cel al celorlalte grupe de vârstă.

În cazul învăţământului superior, cele mai atractive specializări au fost cele din grupa afaceri, administraţie şi drept (23,7% din totalul studenţilor), respectiv inginerie, prelucrare şi construcţii (19,7% din totalul studenţilor).

Unităţile/instituţiile de învăţământ care au funcţionat în anul şcolar/universitar 2023-2024 au aparţinut, în principal, nivelurilor de educaţie primar şi gimnazial (56,2%), liceal (20,7%), respectiv educaţia timpurie (18,4%).

PE regiuni, cei mai multi elevi au fost în Nord-Est (585.000 persoane), respectiv Bucureşti-Ilfov (530.500 persoane).

În total, în grădinite, şcoli şi universităti predau 245.000 de persoane, raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice fiind de 14 persoane la un cadru didactic.

Ponderea personalului didactic de sex feminin era majoritară, atât la nivelul sistemului educaţional preuniversitar (83%), cât şi pe nivelurile: educaţia timpurie (99,7%), învăţământul primar şi gimnazial (82,1%), postliceal (79,1%), liceal (72,9%) şi profesional (67,3%).

Absolvenţii anului şcolar/universitar 2022-2023

În anul şcolar/universitar 2022-2023 au absolvit 505.000  elevi şi studenţi, dintre care 83,4% au finalizat un nivel educaţional în zona urbană.

Astfel, în anul şcolar anterior au absolvit învăţământul gimnazial 175.900 elevi, cei mai mulţi dintre aceştia înregistrându-se în regiunea Nord-Est (19%). Ponderea băieţilor (51,3%) o devansează pe cea a fetelor, cu 2,6 puncte procentuale. În mediul urban, absolvenţii de gimnaziu au reprezentat 59,9% din totalul absolvenţilor din acest nivel.

În învăţământul liceal, la sfârşitul anului şcolar 2022-2023 au absolvit 143.400 elevi, mai puţin cu 1,9% comparativ cu anul şcolar anterior. Majoritatea absolvenţilor de liceu au urmat cursurile învăţământului cu frecvenţă – program de zi (86,6%).

Circa jumătate dintre liceeni au frecventat cursurile filierei teoretice (53,4% din totalul absolvenţilor), 36,8% pe cele din filiera tehnologică, iar 9,8% au urmat cursurile liceelor din filiera vocaţională.

La examenul de bacalaureat s-au prezentat 131.300 absolvenţi, din care 89% proveniţi din promoţia anului 2023. Dintre aceştia, 77% au „luat Bacul„, din care 82% din promoţia anului 2023.

Ȋn învăţământul profesional au absolvit 28.000 elevi, din care 97,6% au urmat cursurile unităţilor de învăţământ aparţinând sectorului public.

Ȋn învăţământul postliceal au absolvit 30.500 elevi, din care 59,2% au urmat cursurile unităţilor de învăţământ aparţinând sectorului public.

În învăţământul superior, numărul absolvenţilor cu diplomă a fost 126.500 studenţi. Studentele au reprezentat 59,4% din numărul totalul al absolvenţilor cu diplomă.

Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului superior au provenit cu preponderenţă din facultăţile cu profil afaceri, administraţie şi drept (26,8%), inginerie, prelucrare şi construcţii (17,0%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (12,0%).

Rata abandonului a înregistrat în anul şcolar 2022/2023 a variat între 1% în învăţământul liceal şi profesional, 1,3% în învăţământul primar, respectiv 1,2% în învăţământul gimnazial.

Pe tipuri de cheltuieli ale instituţiilor publice şi private, ponderea majoritară în totalul cheltuielilor de educaţie a fost deţinută de cheltuielile curente (93,1%), diferenţa fiind reprezentată de cheltuielile de capital (6,9%).