Bănci și Asigurări

Semnal al exit-ului Alior din bankingul românesc prin vânzarea creditelor performante către Patria Bank. Valentin Vancea, CEO al Patria Bank, despre creditele cumpărate de la Alior: „Suntem deschişi şi la alte achiziţii similare“. Alior nu a transmis un răspuns

„Acest portofoliu de credite a făcut obiectul procesului de vânzare iniţiat de Alior Bank, reprezentând majoritatea creditelor acordate de această bancă“

Valentin Vancea, CEO al Patria Bank: Acest portofoliu de credite a făcut obiectul procesului de vânzare iniţiat de Alior Bank, reprezentând în fapt majoritatea creditelor acordate de această bancă. La momentul semnării contractului de cesiune, Patria Bank a achiziţionat portofoliul de credite de consum performante pe care Alior Bank le deţine în România: un portofoliu de aproximativ 4.000 de clienţi cu o valoare totală de 97 de milioane lei în sold la 30 aprilie 2024. Ne concentrăm eforturile pentru a avea o creştere organică sustenabilă şi conform strategiei de dezvoltare a Patria Bank suntem deschişi şi la alte achiziţii similare care să ne sprijine diversificarea activităţii curente şi consolidarea profitabilităţii băncii.

Autor: Claudia Medrega

26.06.2024, 08:30 195

♦ „La momentul semnării contractului de cesiune, Patria Bank a achiziţionat portofoliul de credite de consum performante pe care Alior Bank le deţine în România: un portofoliu de aproximativ 4.000 de clienţi cu o valoare totală de 97 de milioane lei în sold la 30 aprilie 2024“, susţine şeful Patria Bank ♦ Alior Bank, care ocupă locul 30 din 32 de bănci în topul bancar românesc după active, cu o cotă de piaţă de doar 0,03%, a început activitatea în România în urmă cu aproximativ un deceniu, perioadă în care a acumulat pierderi de circa 300 mil. lei ♦ Doar în anul 2023, Alior Bank a înregistrat în România pierderi de 40,2 mil. lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.

Anunţul privind cesiunea unui portofoliu de credite performante de nevoi personale, în valoare de 97 mil. lei, de la Alior Bank către Patria Bank a transmis un semnal privind exit-ul Alior de pe piaţa bancară românească.

De fapt, acest portofoliu pare să reprezinte majoritatea creditelor acordate de această bancă.

„Patria Bank S.A. informează investitorii că în data de 20 iunie 2024 a semnat, în calitate de cesionar, cu Alior Bank S.A., prin sucursala sa din România, Alior Bank S.A. Varşovia - Sucursala Bucureşti, în calitate de cedent, un contract pentru cesiunea unui portofoliu de credite de nevoi personale în valoare de 97 de milioane lei în sold la 30 aprilie 2024“, a transmis recent Patria Bank la Bursa de Valori Bucureşti.

Întrebat de ZF de ce Patria Bank a achiziţionat doar credite de nevoi personale de la Alior Bank şi de ce doar 4.000 de clienţi şi nu mai mult, Valentin Vancea, CEO al Patria Bank, a răspuns că acest portofoliul a fost oferit la vânzare de  către Alior Bank şi reprezintă în fapt majoritatea creditelor acordate de această bancă.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro