Suntem deja obisnuiti ca foarte multe situri Web sa ne imbie sa votam. Se expun mai multe variante, bifam una dintre ele, dupa care apasam pe butonul care scrie "Voteaza" si... gata. Desigur, e vorba de niste simple sondaje, iar rezultatele pot fi eventual interesante abia dupa ce se cumuleaza un numar suficient de mare de raspunsuri.
De fapt, votul este un mecanism operativ de luare a deciziei si nu unul de sondare a opiniei. Singurul lucru oarecum comun este mecanismul: o persoana exprima o alegere - eventual multipla - dintr-un numar de posibilitati. In cazul in care avem de-a face cu un vot propriu-zis, rezultatul unui scrutin este o decizie. In cazul unei sesiuni de sondare a opiniei, rezultatul este un set de date primare care pot sta la baza unor statistici.
La scara mica, votul "electronic", prin Internet, este un procedeu foarte raspandit. Comunitatile virtuale sunt de regula informale si nestructurate, dar adesea se ivesc situatii in care ele genereaza curente de opinie si apar premisele unor actiuni concrete, desfasurate tot in spatiul virtual. Exemplul tipic este elaborarea unor documente - petitii, memorii, proteste - care apoi urmeaza sa fie semnate individual si trimise unor organisme administrative sau catre mass media. In aceste conditii, o anumita structurare se impune iar mecanismul votului este cel mai la indemana: se aleg prin vot redactorii documentului, iar acestia la randul lor utilizeaza votarea in toate fazele procesului. Acelasi mecanism este adesea folosit in grupuri de lucru raspandite teritorial sau chiar organizatii formale de mici dimensiuni, in functie de conventiile interne.
Intrebarea este daca acest votul prin Internet poate fi o varianta acceptabila la scara mare. O sugestie in aceasta privinta vine tot dinspre domeniul sondajelor. In anul 2000, a avut loc o actiune numita Planet Project, care a constat intr-un sondaj de opinie la scara planetara desfasurat in cea mai mare parte prin Internet. Chestionarul a cuprins noua domenii (de genul "Lumea noastra", "Somnul si visele", "Legea si ordinea", "Imaginea despre sine" etc.), fiecare cu circa 20 de intrebari, fiind completat de zeci de milioane de oameni din 231 de tari. Rezultatul, absolut fascinant, se constituie intr-un document extrem de sugestiv despre diversitatea culturala a lumii la inceputul mileniului III. Insa ceea ce ne intereseaza in acest context este faptul ca intregul proiect a fost organizat de o organizatie relativ mica (Against All Odds Productions - editorul celebrelor albume fotografice din seria "O zi din viata ..."), ceea ce releva unul dintre marile avantaje ale exprimarii opiniei prin Internet: costurile reduse.
Spre deosebire de sondajele de acest gen, unde guverneaza legea numerelor mari, in consultarile care genereaza decizii cu greutate guverneaza legea numerelor exacte, ceea ce impune rigori sporite in intregul proces de votare. Un exemplu sugestiv in acest sens constituie alegerea structurilor de conducere ale Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi, desfasurate la sfarsitul anului trecut. Pentru persoanele cu drept de vot care nu au putut participa din diverse motive la scrutinul "clasic", a fost pus la punct un sistem de vot electronic, prin Internet. Acest sistem a impus o serie de precautii care sa garanteze secretul, unicitatea si, desigur, contorizarea exacta a voturilor. S-a folosit un mecanism de identificare pe baza unor certificate digitale si, din cate stiu, totul a decurs fara incidente. Nu acelasi lucru s-a intamplat la votul Adunarii Generale a Actionarilor companiei franceze Vivendi Universal, desfasurat in aprilie 2002. Transmisia optiunilor exprimate cu ajutorul unui dispozitiv asemanator unei telecomenzi spre computerul central s-a realizat atunci prin unde radio, considerate insuficient de sigure, ceea ce i-a permis presedintelui in exercitiu sa conteste rezultatele.
In momentul in care patrundem in domeniul politic, lucrurile se complica enorm. Chiar daca nu e vorba de un vot popular si chiar daca nu se recurge la Internet, simpla utilizare a unor mijloace electronice provoaca suspiciuni, asa cum recentele alegeri interne din PSD au demonstrat cu prisosinta. Insa scandalul maxim, cu ecouri la scara mondiala, a fost cel legat de alegerile prezidentiale americane din anul 2000, cand invingatorul a fost stabilit la o diferenta infima in statul Florida. Numeroase nereguli semnalate in desfasurarea scrutinului au determinat mai multe anchete si au generat numeroase studii privind modalitatile diverse de votare folosite. Concluziile acestor studii converg catre o varianta care exclude utilizarea Internetului (considerat inca insuficient de sigur) si se recomanda utilizarea mijloacelor de votare electronice in centrele de votare in conditiile in care optiunea exprimata electronic (prin niste aparate de tip touchscreen) este dublata automat de o "urma" fizica. De regula, este vorba de imprimarea unui "fluturas" cu optiunea exprimata (care ii confirma votantului ca optiunea consemnata este cea pe care a dorit-o), depus intr-o urna clasica.
Acest sistem aduce multiple beneficii. In primul rand, sistemele electronice reduc semnificativ numarul voturilor anulate, deoarece programele nu admit versiuni incorecte de selectie. In al doilea rand, sistemele sunt construite astfel incat sa poata fi usor folosite de persoanele cu handicapuri fizice. In fine, datorita imprimarii in forme standard a "fluturasilor, numararea acestora poate fi extrem de rapida prin sisteme de recunoastere optica. Dezavantajele exista si ele. E vorba despre costurile mari implicate de aparatura utilizata si de faptul ca unii votanti considera sistemul prea complicat.
si totusi, planeaza in continuare suspiciuni chiar si asupra acestui sistem dual. De exemplu, unii votanti nu au incredere in faptul ca acest sistem le asigura confidentialitatea votului, deoarece este posibil ca sistemele sa pastreze o legatura intre identitate (votarea este permisa doar pe baza unei identificari, de obicei realizata printr-un card emis in acest scop) si votul exprimat. Aici insa ajungem si la una dintre problemele majore ale oricarui tip de vot electronic: corectitudinea softurilor pe care acestea se bazeaza. In mod uzual, exista un numar de furnizori agreati - aflati in acerba competitie - iar accesul la sursele programelor (secrete de firma) este permis doar unui numar restrans de experti. Asa cum au demonstrat cateva studii realizate in Statele Unite dupa alegerile din 2000, numeroase erori de programare si vulnerabilitati in privinta securitatii trec cu usurinta de aceste verificari si este imposibil de estimat care au fost consecintele in rezultatele alegerilor.
O alternativa radicala a fost adoptata in Australian Capital Territory (echivalentul australian a ceea ce este Washington D.C. in U.S.A.), unde autoritatile au initiat un proiect prin care sistemul electronic de votare a fost dezvoltat in regim open source (cu surse publice). Sistemul a fost verificat in 2001 prin comparatie cu rezultatele numaratorii clasice iar acuratetea s-a dovedit perfecta.
Pana la urma, concluzia pare sa fie "deocamdata nu". Dar sunt convins ca voi trai zilele in care voi putea vota de pe calculatorul meu de acasa. In cantonul elvetian Geneva, unde se desfasoara numeroase consultari plebiscitare, functioneaza un sistem de e-voting prin care cetatenii pot vota prin Internet, de pe orice computer. Cei care opteaza pentru aceasta comoda varianta primesc prin posta intreaga documentatie privind obiectul votului si nu trebuie decat sa razuiasca un spatiu de pe coperta (ca la loz in plic) pentru a afla o parola care, impreuna cu anul nasterii, ii va permite accesul securizat la sistemul de votare si va evita voturile duble.
