Business Hi-Tech

Yahoo si MSN incep sa-i puna probleme lui Google

17.01.2005, 00:00 21

Google ramane in continuare cel mai popular motor de cautare de pe Internet, insa serviciile similare oferite de Yahoo si Microsoft prin portalul MSN au adunat in ultimele luni tot mai multi clientii, apropiindu-se de audienta liderului pietei.
Cel putin asa sustine Keynote Systems, care asigura ca rezultatele returnate de principalele cinci motorare de cautare din lume sunt extrem de similare pentru cele mai multe cautari. Alaturi de cei trei "sefi de promotie", compania americana a analizat serviciile oferite de Ask Jeeves, locul patru la nivel mondial si Lycos, motorul de cautare achizitionat de compania sud-coreeana Daum.
"In urma cu sase luni, dominatia Google era de netagaduit, chiar am fost surprinsi cat avans avea fata de rivalii sai", a declarat un analist al companiei Keynote. In prezent, Google a rams numarul unu, insa Yahoo si MSN au castigat utilizatori. Conform studiului, numarul de internauti care au declarat ca folosesc si motorul de cautare al Microsoft a crescut cu 30% in ultima jumatate de an, in timp ce numarul celor care folosesc Yahoo Search a crescut cu 20%. Aproximativ 81% dintre clientii Yahoo si 61% dintre cei care au utilizat MSN Search au declarat ca vor mai folosi aceste servicii pe viitor.
Datele despre Google nu au fost date publicitatii, insa analistii spun ca Google nu a castigat utilizatori in ultimele luni. Asta chiar daca i-a pastrat pe cei mai multi.