Business Internaţional

Petro Poroşenko acuză Rusia că a pus "condiţii inacceptabile" la negocierile de la Minsk

Petro Poroşenko acuză Rusia că a pus "condiţii...

Autor: Ioana Bojan

12.02.2015, 09:43 1986

Poroşenko a făcut această declaraţie în timpul unei pauze de la negocierile care durează de aproximativ 14 ore şi la care participă de asemenea preşedintele rus, Vladimir Putin, şeful statului francez, Francois Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel.

Potrivit unei surse citate de agenţia rusă de stat RIA Novosti, preşedinţii ucrainean Petro Poroşenko şi rus Vladimir Putin au făcut un "progres uriaş" în negocierile de la Minsk privind criza din Ucraina, ajungând la un acord asupra a 80% - zece puncte - din documentul final.

"Asupra documentului final s-a ajuns la un acord în proporţie de 80%. Acest document are peste zece puncte. După ce va fi semnat de către «Cei patru de la Normandia» va fi trimis să fie semnat de către Grupul de contact. S-a înregistrat un progres uriaş", a declarat sursa citată.