Business Internaţional

Economia Marii Britanii este în pragul recesiunii

Economia Marii Britanii este în pragul recesiunii

Autor: Paul Comşa

03.11.2011, 00:04 838

Economia britanică a avansat cu 0,5% în al treilea trimestru, însă se află în continuare pe marginea pră­pastiei şi ar putea intra din nou în recesiune deoarece creşterea economică nu este susţinută de alţi indicatori macroeconomici. Îngrijorările vin mai ales din cauza reducerii producţiei industriale, scrie CNBC.

Indicele PMI (Purchasing Manager's Index), care monitorizează activitatea din sectorul industrial, a înregistrat cea mai mare scădere din ultimii trei ani. În acest context, guvernul se află sub o presiune tot mai mare pentru a stimula creşterea economică, în timp ce turbulenţele din pieţele financiare ale zonei euro expun economia britanică la noi riscuri.

Majoritatea economiştilor văd în creşterea din trimestrul trei o simplă revenire după avansul slab din al doilea trimestru, de 0,1%, în care PIB-ul a fost afectat de o vacanţă suplimentară cu ocazia nunţii regale şi de întreruperea livrărilor în urma cutre­murului din martie din Japonia.

PIB-ul Marii Britanii este cu 4% mai mic decât cel din primele luni ale lui 2008, anul în care au început să se facă simţite efectele crizei financiare pe continentul european, şi a recuperat doar 3,1% faţă de cel mai redus nivel, cel din trimestrul trei din 2009.

Situaţia actuală este "mai rea decât poziţia în care se afla economia britanică după Marea Depresiune", apreciază George Buckley, economist la Deutsche Bank, citat de The Telegraph. Economia îşi revine cu cel mai lent ritm din ultimul secol, iar PIB-ul nu a atins încă valoarea celui din decembrie 2006. Tabloul sumbru este întregit de pesimismul economiştilor englezi care apreciază că riscul ca economia să intre într-o nouă perioadă de recesiune în următorul semestru a crescut şi de situaţia din Grecia, care a aruncat în aer pieţele financiare europene. Mai mult, indicele PMI a atins în octombrie cel mai scăzut nivel din ultimele 28 de luni, ceea ce sugerează că sectorul industrial britanic a început deja să se contracte.

Analistul Alan Clarke de la banca de investiţii Scotia Capital avertizează că am putea fi martorii "unei contracţii mici a economiei în trimestrul patru".

Economiştii se îndoiesc şi de sustenabilitatea măsurilor luate de guvern pentru stimularea creşterii economice. Potrivit institutului britanic de statistică, o cincime din avansul economic al ultimului trimestru a fost generat de cheltuielile guvernamentale, mai ales în sănătate şi educaţie, dar măsurile de austeritate ar putea să inverseze trendul ascendent în următorul an. Conform Biroului pentru Responsabilitate Bugetară, diminuarea cheltuielilor bugetare ar putea reduce cu 0,5% PIB-ul anului viitor.

Pe de altă parte, ministrul britanic de finanţe George Osborne susţine că avansul din T3 reprezintă un "pas înainte" şi are încredere în revenirea economiei Marii Britanii.